Cine nu are antrenor, să își ia

De 7 luni împlinite merg constant la sală. Este un record personal absolut. M-am străduit toată viața până acum să îmi reconfigurez relația cu sportul…zadarnic. Poate și pentru că ”m-am străduit” s-a limitat mai degrabă la o luptă a minții cu ea însăși fără o acțiune susținută conștient. Din când în când învingea conștiința și mă azvârlea într-o sală unde, plină de remușcări, trăgeam de mine la maxim ca să recuperez anii în care lipsisem. Sfârșeam inevitabil cu ceva dureri de spate care îmi tăiau tot elanul și îmi dădeau un motiv bine întemeiat să iau pauză. Iar pauza anunța sfârșitul.

Acum, când mă uit în urmă, nu îmi pare o mare diferență între mine în această poveste și personajul Bulă care se tot duce la același film în speranța unui alt sfârșit. Nici la mine nu murise speranța… și mi-a luat ceva timp să găsesc alt film.

Oficial, m-am străduit: mi-am cumpărat role, bicicletă, accesorii de tot felul pentru mers cu bicicleta, încălțăminte pentru alergat, gantere și săculeți pentru gimnastică, bicicletă fitness, am luat lecții de ski, de dans, am bântuit o vreme pe la aerobic, pe la tenis, pe la yoga….zadarnic. Nimic –absolut-nimic nu s-a prins de mine.

Viața, în ironia ei, m-a și ținut în preajma sportului și al sportivilor o grămadă de ani. Cât să mă roadă constant și simultan dorința și neputința de a face sport. Cât să mă cert des în mintea mea cu mama pentru că ea m-a pus mai degrabă să învăț, nu să pierd vremea cu alte preocupări și nici măcar nu mi-a cumpărat bicicleta promisă când luam premiul I… nici nu m-a lăsat să merg la plajă și să învăț să înot, deși am crescut la malul Dunării… nici să merg în tabără nu am avut voie, pe motiv că era periculos… mi se agita grămada frustrărilor din copilărie, pe scurt. Și dacă tot aveam pe cine da vina, eu nu mai aveam nicio răspundere. O vreme stăteam în resemnare. Apoi o luam de la capăt, doar ca să mă dezamăgesc din nou.

♣ Să ieși dintr-o comoditate îndelung exersată și să faci cu plăcere o oră de antrenament fizic intens este o așteptare nerealistă, oricât de motivat ai fi. ♣

Scenaristul vieții mele s-a prins în cele din urmă că nici nu mă las, dar că nici nu o voi scoate la capăt în felul ăla rătutit în care abordam relația cu sportul. Și a introdus în filmul vieții noutăți: Iustina m-a luat de o aripă și m-a dus pe sus într-o bună zi într-o sală de sport unde l-am cunoscut pe Andrei – tânăr antrenor personal de fitness. Mi-au făcut cinste cu o ședință de antrenament în timpul căreia Andrei m-a convins că știe ce face, iar eu m-am convins de mine că eram praf. 2 genuflexiuni, 3 abdomene….și m-am transformat într-o băbăciune. ”Nu mai pot, maică…îmi tremură picioarele, mă ține spatele, mi-a ieșit sufletul…ia-mă ușor.”

Râd-glumesc acum…atunci m-am panicat. De unde mă luptam eu cu frustrările din copilărie că am ratat șansa de a trăi plăcerea de a face sport, iată-mă în fața efectului lipsei de sport asupra organismului. Asta nu prea luasem în calcul și experiența a fost ca două palme de trezire binevenite: e cazul să termin cu smiorcăiala neputinței închipuite.

Zis și făcut! Am început să merg la sală.

Motivația este esențială pentru mobilizare, dar e pusă la încercare când apar dificultățile. Să ieși dintr-o comoditate îndelung exersată și să faci cu plăcere o oră de antrenament fizic intens este o așteptare nerealistă, oricât de motivat ai fi.

Pe la jumătatea orei încep să mă gândesc că îmi va fi imposibil să mai fac încă pe atât. Mă apucă groaza chiar. Încep timid și continui insistent să îl întreb pe Andrei dacă el este conștient de ceea ce îmi cere. Mă asigură că da și că, de fapt, adevăratul câștig îl am exact atunci când fac ceva dincolo de limita pe care corpul pare a o avea în acel moment.

”Efectul experienței noi….Hmmm, interesant… foooarte interesant….mă bate cu propriile arme”…mă strâmb în mintea mea, că doar nu pot contrazice ceea ce, de altfel, spun și eu. ”Faci ce spui?” îmi răsună în urechi o întrebare esențială pentru cei ce își fac din ”a spune” o profesie. ”Fac, fac,…fac!!!”.

Mă scutur ca să-mi adun într-un loc mințile ce o luaseră la goană către vechiul film cu neputința & abandonul. Acum nu au timp să-l ruleze. Andrei vrea să mă ducă la alt film.

♣ … o oră cât stau acolo la antrenament nu am prea mult acces la mintea mea. Stilul lui mă ține prezentă, departe de coclaurile prin care m-aș fi refugiat dacă era după mine. 

Pauza e cu rația. Revin la exerciții. Cu ceva sudoare și durere, fac toată seria. Dacă puneam pariu că nu voi putea, pierdeam. Mintea mea e cam nedumerită de reușită…se declară plăcut surprinsă, dar rămâne sceptică. Doar e mintea mea.

”Ai uitat să respiri”îmi atrage atenția Andrei. ”Respirația te ține în viață și îți dă putere. E important să îți coordonezi inspirația și expirația cu ritmul mișcărilor. Dacă respiri corect, obosești mai greu.”

”Am uitat să respir…. De câte ori ai mai făcut asta în viața ta?” – îmi lovește mintea întrebarea-boomerang și ca la o comandă nevăzută începe a se derula un șir de exemple. Deschid gura ca să mă justific și îndrug niște vorbe fără sens… sensul e altul… Mă copleșește încrâncenarea din trecut cu care mutam munți, oboseala inevitabilă… ”Îmi iau temă pentru acasă subiectul ăsta, fir-ar să fie!  Acum, respir.”

Andrei îmi mută prosopul de pe un aparat pe altul, îmi numără repetările, îmi aduce aminte să respir, îmi corectează poziția, mă ține la povești în pauză, mai comentează muzica de la televizor… o oră cât stau acolo la antrenament nu am prea mult acces la mintea mea. Stilul lui mă ține prezentă, departe de coclaurile prin care m-aș fi refugiat dacă era după mine.

Nimic nu se repetă de la o ședință la alta. Am de fiecare dată alt program de exerciții, ceea ce aduce la pachet febra musculară. M-am învățat să conviețuiesc cu ea, între timp. Am priceput că reprezintă măsura antrenamentului bine făcut. Iar dintre toate aparatele cu care e dotată sala aia, holul e cel mai de groază: am făcut de-a lungul lui fandări în atâtea feluri că le-am pierdut numărul.

♣ Dintr-o bătălie de o viață cu o meteahnă nu ieși învingător fără un ajutor pe măsură. ♣

Astăzi am făcut toată ședința exerciții la un extensor TRX creat inițial pentru antrenamentul marinei militare. M-am distrat copios pornind de la acest detaliu. Nu atunci, că n-am avut pauză de distracție în meniu și nici nu-mi ardea să râd, că abia îmi trăgeam sufletul. După, am tot râs de una singură gândindu-mă că de la stadiul de ”baba și mitraliera” am trecut la ”trupe speciale”. Super-super!

Am trecut de perioada în care mai mult mă târam decât să pășesc pentru că mă dureau toți mușchii. Că am reușit în acea etapă să nu renunț și să vin la toate antrenamentele, i se datorează 80% lui Andrei. Dintr-o bătălie de o viață cu o meteahnă nu ieși învingător fără un ajutor pe măsură.

Încă nu pot declara că am descoperit și plăcerea de a face sport. Sigur îmi place cum mă simt mai nou. Când îi redai corpului tonusul și mobilitatea, te răsplătești în același timp cu ceva mai multă încredere în tine și cu o stare de bine constantă.

Îmi place filmul ăsta nou. Îți mulțumesc, Andrei!

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...
Showing 5 comments
  • Laura
    Răspunde

    Scrii frumos, Anca.
    Am cunoscut odata un andrei-antrenor pe nume Zafi.
    Mi-a scos ..patratelele prin piele; cu exercitii simple dar executate cu perfectiune.
    Nu mai stiu nimic de el..:(.
    Dar.. zilele astea ma voi mobiliza.sper.sa fac ceva.

    • Anca Pavel
      Răspunde

      Mă bucur că ți-am trezit așa amintiri. Să îmi dai de veste când îl găsești. 😀

  • Roxana
    Răspunde

    Același comentariu era și in capul meu după primele fraze: scrii frumos!
    Felicitări, foarte frumos!

    • Anca Pavel
      Răspunde

      După atâția ani, încă te mai surprind. E bine! 😀
      Mulțam. Pup!

  • Elena
    Răspunde

    Bună . Foarte frumos ai prezentat chinul prin care treci când îți propui să schimbi ceva în gândire și la fizic .Felicitări! Și rezultatul e pe măsură la fel și satisfacția .Și eu am avut experiențe de genul și sunt de acord în totalitate .😆

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search