CUM ÎL ÎNVEȚI SĂ ÎNVEȚE

Sistemul de învățământ finlandez este deja celebru și recunoscut ca fiind cel mai bun din lume. Există, funcționează și are rezultate ce îi susțin bunul renume. Raportat însă la felul în care este organizat cel din țara noastră, pare un tărâm science-fiction la care am putea avea acces și noi dacă s-ar ocupa niște extratereștri de inițierea unor strategii și punerea lor în practică.

În vreme ce în Finlanda educația se adaptează la felul în care evoluează lumea, iar reformele iau în calcul menirea școlii de a-i pregăti pe copii pentru viitor, la noi, strategiile coerente pentru simplificarea programei școlare și editarea manualelor nu au depășit încă stadiul unui deziderat.

”Abilitatea de a ne adapta la o lume tulbure nu este un semn de bună stare mentală” – ne spune Dr. Daniel Siegel  că a găsit scris pe un poster, fix într-o vizită în țara noastră. Acest mesaj, corelat cu rigiditatea și haosul din sistemul educațional autohton, ridică provocări deosebite pentru părinții ai căror copii fac școala astăzi, nu într-un viitor în care lucrurile s-ar putea orândui și pe la noi pe niște principii mai sănătoase. Dar prezența preocupărilor pentru aceste provocări e tocmai indiciul că pericolul adaptării de la sine la un sistem tulbure nu este iminent. O parte importantă a educației copilului se face și în sânul familiei, ceea ce permite și părinților să contribuie activ la acest proces. Pentru orice problemă există o soluție, pentru orice întrebare se poate găsi un răspuns… câtă vreme implicăm atenția și intenția noastră.

Ce stă în puterea părinților? Cum îi putem învăța pe copiii noștri să învețe?

Până când copilul se va putea ocupa singur de propria soartă, părintele deține o poziție de manager din care gestionează succesul în viață al copilului ca obiectiv pe termen lung. Pentru a-l atinge, are nevoie de o viziune largă și flexibilă care să ia în calcul pe de o parte contextul actual, iar pe de altă parte ideea de a-l pregăti pe tânăr pentru a răspunde provocărilor unui viitor încă necunoscut.

Sistemele de educație performante se construiesc în jurul conceptului de metacogniție care se referă la ”cunoașterea despre cunoaștere” și se definește ca fiind totalitatea cunoștințelor pe care un individ le are despre funcționarea propriului sistem cognitiv – gândirea. Studiile arată legătura dintre metacogniție și reușita școlară a elevilor, astfel că exploatarea adecvată a metacogniției este un ingredient esențial ce poate asigura succesul școlar.

Universul metacogniției este baza managementului învățării. El ne transmite înțelegerea profundă a faptului că învățarea autentică presupune mai întâi de toate ca elevii să învețe cum să învețe. Un copil cu competențe metacognitive dezvoltate ajunge să își dea seama cum poate înțelege și asimila mai ușor informațiile, să își cunoască propriile provocări și dificultăți când trebuie să învețe și să își utilizeze adecvat toate resursele cognitive, afective și motivaționale de care dispune.

Elementul cheie, așadar, constă în a pune accentul într-o primă fază pe procesul de învățare, nu pe obținerea de rezultate; pe construirea de strategii și pe buna cunoaștere a resurselor.

Contribuția eficientă a părintelui în a-l ajuta pe copil să învețe mai ușor poate începe printr-un sprijin susținut în zona autocunoașterii cognitive, ce presupune că elevul trebuie să ajungă:

  1. Să știe când știe;
  2. Să știe ceea ce știe;
  3. Să știe ceea ce are nevoie să știe;
  4. Să știe să utilizeze strategii de intervenție.

Acești 4 factori influențează gestionarea proceselor mentale, modul în care se percepe o anumită situație, convingerea copilului că va putea îndeplini/ rezolva sarcina și că își va putea controla comportamentul propriu. Monitorizarea și controlul lor contribuie la cunoaşterea punctelor tari şi slabe şi la înţelegerea strategiilor de învăţare preferate, respectiv la dezvoltarea competențelor metacognitive, anihilarea anxietății și creșterea performanței.

♣ Ceea ce are de făcut părintele este să își mute atenția de la terminarea temelor, la ceea ce se întâmplă cu copilul în acele momente ♣

Ce strategii pot aplica părinții?

Plasarea copilului în centrul procesului educațional este o strategie în sine și, totodată, o condiție esențială.  Câtă vreme o parte din educație se realizează acasă, este foarte important să o aplice și să țină cont de ea și părinții. Aplicarea ei este extrem de utilă în special pentru situațiile în care făcutul temelor se transformă într-un butoi cu pulbere ce stă gata să explodeze în relația părinte-copil. Iar ceea ce are de făcut părintele este să își mute atenția de la terminarea temelor, la ceea ce se întâmplă cu copilul în acele momente. Setarea intenției pe aflarea motivelor pentru care copilul nu stăpânește cunoștințele, nu înțelege explicațiile sau face confuzii banale protejează eficient împotriva activării crizelor emoționale când timpul pentru rezolvarea temelor se prelungește nedorit de mult.

Din punct de vedere psihologic, momentele de conflict dintr-o relație sunt oportunități de creștere a inteligenței relaționale. Fix pe același principiu, războiul temelor se poate transforma în ocazii numai bune pentru reconfigurarea strategiilor de învățare. Apariția unui blocaj e frâna pe care o trage copilul când se simte depășit de situație. A merge mai departe cu frâna trasă pentru că temele trebuie făcute, va fi de folos doar… temelor. Părintele și copilul și relația lor ar fi victime colaterale.

Scopul în sine al temelor este tocmai exersarea abilităților pentru învățarea autonomă. În acest scenariu, copilul este subiectul, iar efectuarea temelor – un simplu prilej.

Să facem, așadar, reconfigurarea de atitudine: ne îndreptăm atenția către copil și îl stimulăm să se implice în procesul de confruntare cu sine însuși, aflând împreună cu el:

  • Care sunt confuziile pe care le-a făcut?
  • Care sunt motivele pentru care a avut dificultăți în a înțelege ceva anume?
  • Cum a ajuns la o anumită concluzie?
  • Care sunt obstacolele?
  • De ce greșește?
  • Cum îl putem ajuta să înțeleagă mai bine?

Este important de luat în calcul că și aceste întrebări strategice reprezintă în primul rând un exercițiu în sine. Focusul nu este nici măcar în această situație pe rezultat, adică pe obținerea imediată a răspunsurilor. Ci pe construirea și exersarea abilităților copilului pentru autocunoaștere, autoorganizare, autoreglare, autocontrol, autorealizare… autonomie.

Când un copil știe cum să vadă o problemă și cum să o înțeleagă, poate să facă față oricărei noi sarcini.

Pe lângă beneficiile privind dezvoltarea competențelor metacognitive, nu sunt de neglijat nici beneficiile psihologice ale acestei strategii. Simpla disponibilitate a părintelui de a renunța la importanța temelor în favoarea importanței copilului și a stării lui : întărește relația de atașament, creează predictibilitate emoțională, reduce nivelul de anxietate, crește încrederea și stima de sine.

Folosirea întrebărilor de gândire logică este o altă strategie la îndemâna părinților. Întrebările sunt instrumente importante pentru dezvoltarea gândirii și imaginației, așa că este mult mai util să adresezi întrebări la întrebările copilului, în loc să îi oferi direct răspunsul.  Când copilul este implicat în găsirea unui răspuns, se activează și trăirea lui emoțională: bucuria, entuziasmul, mândria sunt emoții pozitive ce activează întregul organism, crescînd astfel capacitatea de menținere a atenției, de concentrare, eficiența învățării, memorarea pe termen lung. Și, poate chiar cel mai important aspect, este că începe să îi pese despre ceea ce învață și ceea ce ar putea învăța. ”Cel mai important aspect”pentru că, așa cum spune Dr. Immordino-Yang:  „Este imposibil din punct de vedere neurobiologic să ne gândim profund la lucruri despre care nu ne pasă.”

Angajându-se în aflarea răspunsurilor, copilului îi va păsa. Iată câteva exemple de întrebări pe post de stimulent:

  • Tu ce părere ai?
  • Te gândești și la o altă variantă?
  • Ce crezi despre ce am spus eu?
  • Ești de acord sau nu?
  • Poți să îmi spui de ce crezi că e mai bună soluția asta?
  • Dacă aș spune că nu e adevărat?
  • Cum ai putea dovedi asta?
  • Ce exemple poți să îmi dai?

Metoda ”Știu-Vreau să știu-Am învățat” este utilizată de către cadrele didactice, dar simplitatea și eficacitatea ei o recomandă și pentru folosirea acasă. Este utilă atunci când copilul are de învățat ceva nou sau când se pregătește pentru un test/examen și are de consolidat sau verificat cunoștințele dobândite.

Constă în completarea unui tabel cu 3 coloane, de tipul următor:

 

ȘTIU VREAU SĂ ȘTIU AM ÎNVĂȚAT
Se va nota cu liniuțe sau ca un text scurt ceea ce copilul deja știe despre subiect Se vor trece toate întrebările pe care copilul le are despre subiectul respectiv Se vor trece răspunsurile găsite la întrebările din coloana 2 (*)

*(după etapa de documentare)

 

Etapa de documentare (învățarea lecției, citirea unei cărți, căutarea informațiilor pe internet) poate fi parcursă inițial alături de copil, cu scopul de a-i crea aceste deprinderi, fără a pierde din vedere obiectivul final al autonomiei. Odată însușită de către copil metoda, acesta ajunge să își poată organiza propria învăţare, inclusiv prin managementul eficient al timpului şi al informaţiilor.

Metacogniția se asociază cu managementul cunoașterii (a ști ce să faci și a ști cum să faci) și este condiția și cadrul în care se realizează învățarea profundă și durabilă. Reprezintă unul dintre factorii importanți ai motivației învățării și cunoașterii. Ea nu este stabilă, se îmbogățește continuu și se construiește prin anumite strategii. Progresia în achizițiile metacognitive necesită timp, însă concluziile studiilor de specialitate ne încurajează că investiția de timp și energie în această direcție este profitabilă și are efecte durabile pe termen lung.

Nu în ultimul rând, încurajarea dezvoltării competențelor metacognitive este cea mai bună metodă pentru evitarea strategiilor inflexibile și ineficiente de învățare, precum învățarea mecanică.

Formarea maturității gândirii viitorului tânăr presupune stimularea activă a proceselor cognitive pentru a discerne, analiza, rezolva probleme practice, exprima opinii personale, interpreta și argumenta idei. Pe parcursul școlii, copiii continuă, de fapt, să învețe să trăiască, nu doar să asimileze informații. De felul în care noi, părinții, le suntem alături pe acest traseu, poate depinde măsura în care ei își vor trăi viața cu maturitate, din inimă și inspirație.

 

Articol publicat în revista PARENTS, numărul lunii octombrie 2018.

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search