Cum ne pregătim copiii pentru un viitor surprinzător?

Peter Diamandis ne spune că, în viitor, lucrurile se vor mișca mult mai repede decât am putea crede și că în perioada 2016-2022 vor fi mai multe schimbări în lume decât au fost între anii 1900-2000. El se referă îndeosebi la ritmul în care se va dezvolta tehnologia, generând oportunități și resurse pe care astăzi nici nu ni le putem imagina. În mintea mea de părinte, aceste informații ridică și mai insistent întrebarea: cum ne putem pregăti mai bine copiii pentru a se putea integra cu lejeritate într-un viitor ce se anunță absolut surprinzător? Să aruncăm mai întâi o privire asupra trecutului și prezentului și asupra aspectelor care ne bruiază claritatea.

Trăim în cele mai pașnice vremuri din istoria omenirii, cu cel mai ușor acces la mâncare, electricitate, transport, comunicații, informație, tehnologie, educație. Pentru bunicii noștri, care au trăit inclusiv experiența ultimului Război Mondial, este o lume science-fiction. Pe vremea lor, bărbatul trebuia să încalece un cal ca să meargă la mândra din satul vecin, când i se făcea dor de ochii ei. Astăzi, același bărbat poate vedea instantaneu ochii strănepoatei lui, de la mii de kilometri distanță, apelând funcția Face Time a telefonului mobil. Nici măcar generația noastră nu putea anticipa progresele uriașe ale tehnologiei și impactul lor major asupra stilului de viață.

În ultimii 100 de ani, speranța de viață s-a dublat, condiția de sărăcie a fost, practic, redefinită, mortalitatea infantilă s-a redus enorm, nivelul de confort a atins cote înalte. Există încă o listă a problemelor  globale, dar dacă luăm în calcul că specia umană a găsit întotdeauna modalități pentru a supraviețui și evolua, am putea avea încredere că la fel se va întâmpla și pe mai departe.

În ciuda inventarului fabulos al progreselor umanității și al constatării evidente că trăim mai bine ca niciodată, ne împotmolim deseori, însă, în aspecte și predicții negative.

♣ Nici măcar generația noastră nu putea anticipa progresele uriașe ale tehnologiei și impactul lor major asupra stilului de viață. ♣

Cercetările științifice au dovedit că această tendință nu ține de latura pesimistă a omului, ci de felul în care funcționează creierul uman. Mintea este predispusă către a selecta aspectele negative ale vieții de zi cu zi, chiar dacă se întâmplă, deopotrivă, și multe lucruri bune. În vreme ce aspectele pozitive pot genera plăcere, cele negative dețin potențialul unei surse de pericol, iar creierul nu își permite să le ignore. Ba, dimpotrivă. Prima poartă de intrare a tuturor datelor este la nivelul amigdalei, partea cheie a sistemului limbic, care interpretează semnificația emoțională a informațiilor primite. Dacă detectează un potențial pericol, declanșează alarma și trimite alerta către hipotalamus pentru a secreta hormonii de stres și a pregăti corpul pentru un răspuns.  Pînă aici, în tot acest proces, sunt implicate exclusiv creierele emoțional și reptilian. Am putea crede că partea rațională a creierului este cea care prelucrează informațiile și ia deciziile. Însă, neocortexul (sediul pentru logică, imaginație, planificare și control), tocmai pentru că este partea conștientă, este mai lent decât părțile vechi ale creierului. Într-o situație de pericol, acesta este efectiv decuplat și scos din funcțiune. Părțile primitive (instinctive și, prin urmare, mult mai rapide) preiau conducerea. Rațiunea reintră în scenă după ce se restabilește starea de siguranță.

Expunerea masivă la știrile negative pe care ni le prezintă presa este una dintre sursele de informații periculoase pentru creierul omului modern. În vreme ce în zilele noastre șansele de a ne confrunta cu un pericol real sunt destul de reduse, senzația de pericol se poate naște din orice: cresc taxele și prețul benzinei, se anunță ninsori și traficul va fi infernal, într-un colț de lume a avut loc un atac terorist, o femeie a fost omorâtă în bătaie, un copil a fost lovit de o mașină... Sunt informații cu impact negativ. Nu e nevoie să le trăim la propriu pentru ca în creier să se declanșeze alarma. E suficient să le auzim și să ne gândim că am putea ajunge într-una din aceste situații într-o zi din viitor. Și, din dorința de a ne informa despre potențialele pericole, să ne dorim să aflăm cât mai multe. Doar că abia acum începe cercul vicios: mai multă cerere, mai multe oferte.

♣ După bombardamentul zilnic cu știri negative, partea rațională nu mai găsește suficient răgaz pentru a funcționa fără bruiajul senzațiilor permanente de pericol. ♣

Predilecția minții umane de a fi atentă la subiectele negative crește audiența la emisiunile cu astfel de teme. Asta stimulează presa să adune și să prezinte tot ce găsește negativ. Iar noi ajungem să absorbim zilnic mult mai mult decât creierul poate prelucra într-un mod sănătos. Nu e de mirare, așadar, că optimismul e din ce în ce mai greu de găsit în rândul oamenilor. Și nici că, după bombardamentul zilnic cu știri negative, partea rațională nu mai găsește suficient răgaz pentru a funcționa fără bruiajul senzațiilor permanente de pericol. În realitate, o mică parte din știrile zilei ne privesc în mod direct și ne sunt cu adevărat de folos. Restului îi datorăm o parte semnificativă din nivelul de stres resimțit, deși trăim în cele mai pașnice și mai confortabile vremuri din istorie.

Când suntem expuși unui asemenea bruiaj al minții, cum ar putea arăta imaginea viitorului în mintea omului modern? Cum am putea ajunge să credem în ceea ce ne spune Peter Diamandis – ”Abundența este viitorul nostru!”? Dacă mintea adultului ajunge să fie copleșită de frici fabricate, câte șanse are mintea copilului să rămână liberă pentru a-și crea visuri și a le face să devină realitate?

Viitorul este al celor care cred în el. Nu a ajuns nimeni pe culmile succesului din întâmplare, fără să își fi dorit și fără să fi crezut în șansa lui. Poveștile din spatele oamenilor de succes sunt pline de obstacole pe care le-au depășit tocmai pentru că mintea lor era setată pe un punct de destinație în care își doreau cu ardoare să ajungă. ”Știau” cum arată viitorul lor. S-au confruntat și ei, fără doar și poate, cu frici și temeri, cu căderi în gol, cu neputințe temporare și cu îndoiala celor din jur. Lor, însă, aspectele negative cu care au luat contact nu au avut forța de a le distorsiona percepția profund pozitivă. Au reușit în aceeași lume în care trăim cu toții.

♣ Creierul are drept scop principal să ne mențină în viață și funcționează astfel încât să ne aducem aminte lucrurile care contează pentru noi și care ne-ar putea fi de folos în viitor. ♣

Cum? Care le este secretul? De ce mintea lor manifestă mai degrabă predilecție pentru nuanțele pozitive? Funcționează creierul lor în mod diferit?

Neuroștiința răspunde și acestor întrebări, prin descoperiri recente care au modificat radical perspectiva asupra felului în care creierul uman se deschide asimilării de noi informații și le reține timp îndelungat. Deși, inițial se credea că e nevoie să ne golim de emoții pentru a ne putea concentra pe latura cognitivă, astăzi este demonstrat fix contrariul: dacă informației nu îi este atașată o emoție, aceasta devine irelevanta și este eliminată la un moment dat. Deoarece creierul are drept scop principal să ne mențină în viață, funcționează astfel încât să ne aducem aminte lucrurile care contează pentru noi și care, prin urmare, ne-ar putea fi de folos în viitor.

Studiile efectuate au scos la iveală impactul major pe care îl au experiențele emoționale și mediul educațional asupra dezvoltării creierului și rețelelor neuronale ale unui copil. Descoperirea care i-a luat prin surprindere inclusiv pe neurologi s-a relevat prin scanarea unui creier aflat într-o stare de învățare profundă, inspirată. Imaginile captate au arătat cum zonele activate de proces nu erau situate doar la nivelul etajelor superioare ale creierului, unde se află cele mai complexe rețele neuronale, ci erau distribuite chiar și în zona de la baza creierului, acolo unde se află regiunile responsabile cu funcțiile de bază pentru supraviețuire – digestie, circulație și respirație.  Cu alte cuvinte, un proces de învățare inspirațională implică întreaga ființă, rezultatele lui hrănind la propriu creierul, inclusiv mecanismele care ne mențin în viață.

♣ Educația hrănește la propriu creierul dacă este făcută într-o manieră în care poate capta deopotrivă atenția, interesul și emoția individului. ♣

În lumina acestor descoperiri, nevoia de a le oferi copiilor experiențe de învățare  într-un mod personal, emoțional, inspirațional capătă și mai mult sens și mai multă importanță. Educația hrănește la propriu creierul dacă este făcută într-o manieră în care poate capta deopotrivă atenția, interesul și emoția individului.

Un creier hrănit pe de-a-ntregul devine impermeabil pentru infomațiile negative irelevante. Instinctul de supraviețuire se lăfăie în confort. Mintea se simte în siguranță să inoveze sau să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă, generând abundență.

Acesta este și ”secretul” celor care fac din imposibilul celorlalți, posibilul lor. Pasiunea cu care studiază, se informează, își pun întrebări,  se îndoiesc și testează, află cine sunt și cum pot folosi în viitor ceea ce descoperă în prezent – le hrănește creierul, îi protejează de impactul influențelor externe care le-ar putea sta în cale și le dă suficientă motivație și putere de a merge până la capăt. Ei implică în proiectul lor de viață forța colosală a instinctului de supraviețuire, stimulând prin ceea ce fac însăși senzația de a fi în viață.

Creierul uman va funcționa în aceeași manieră, chiar dacă până în 2022 sunt multe șanse ca lumea să arate foarte diferit față de momentul prezent. Rămâne constanta pe care ne putem baza. Iar ca să ne pregătim copiii pentru a se adapta unui viitor surprinzător, e bine să îi învățăm să și-l hrănească sănătos. Pentru asta, e indicat:

  • Să diminuăm expunerea la informații negative;
  • Să ne luăm la întrebări propriile frici pentru a verifica: De unde provin? Sunt reale? Sunt folositoare?;
  • Să le dăm copiilor spațiu pentru a-și forma propriile experiențe de viață, fără a le transmite fricile noastre;
  • Să îi învățăm să pună întrebări și să le permitem să se îndoiască de ceea ce îi invață ceilalți;
  • Să îi incurajăm să aibă visuri îndrăznețe și oricât de ”imposibile” – viitorul va arăta altfel pentru ei;
  • Să le creăm cât mai multe contexte de învățare ce implică trăiri emoționale pozitive ;
  • Și, nu în ultimul rând, să îi sprijinim să afle ce îi pasionează și ce și-ar dori să facă în viață.

Cheia succesului e pasiunea – cel mai natural și mai eficient catalizator. Dacă adăugăm pasiune în ceea ce facem, efortul depus se transformă în plăcere pură și devine sursa din care ne încărcăm cu energie. Sursa din care creierul se hrănește din belșug. Atunci când un copil își identifică o preocupare-pasiune, e semn că și-a găsit calea către un viitor abundent.

Articol publicat în revista PARENTS, numărul lunii decembrie 2018.

 

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search