Dulapul minții tale

Sănătatea emoțională este unul dintre subiectele des abordate în zilele noastre. Din fericire! Pentru că mai bine mai târziu decât niciodată. Astăzi se pledează pentru a da înapoi omului dreptul său de a trăi inclusiv ca ființă emoțională…deși așa ne naștem și asta stă în firea noastră. Numai că am ajuns hăăăăt departe pe Lună cu prețul distanțării de firescul ființei noastre. Am considerat că este nevoie să renunțăm la o parte din Sinele nostru pentru a obține rezultate remarcabile în viața exterioară.

Saltul uriaș în tehnologie și cercetare din ultimii câțiva zeci de ani poate că este fix rezultatul acestei renunțări. Poate că, în esență, omenirea a obținut ce și-a dorit cel mai tare și nu e cazul să ne plângem de cât de razna se desfășoară astăzi viața pe pământ. Poate că e nevoie doar să ne oprim puțin în loc, să constatăm unde s-a ajuns și să redefinim ceea ce ne este cu adevărat necesar pe viitor. Să învățăm din trecut, în loc să vânăm vinovații. Să ne direcționăm energia pentru a construi o lume mai bună, în loc să arătăm cu degetul către părinții noștri și către părinții părinților noștri care dacă ar fi făcut altceva noi am fi ajuns altfel. Să ne deschidem ochii, să ne destupăm urechile, să ne schimbăm perspectiva și să abordăm viața în contextul ei firesc și simplu în care a fost menită a se desfășura.

Măcar teoretic, pentru început. Pentru că prima schimbare necesar a fi făcută este în materialul gândurilor noastre.

  • Ce îi dăm minții să rumege?
  • Care sunt credințele noastre?
  • Câte idei bătute-n cuie avem?
  • Câtor frici le dăm voie să ne conducă viața?
  • Cât gândim în contextul real al momentului prezent și cât, de fapt, este un răspuns semipreparat în trecut, încălzit cât să pară proaspăt și livrat ca un adevăr absolut pentru care suntem dispuși să ne luptăm?

Mintea are nevoie de ordine, curățenie și reorganizare precum un dulap cu haine. Câtă vreme în dulapul de acasă tot îndeși lucruri, într-o bună zi îți dai seama că nu mai încap și vrând-nevrând te apuci să-l reorganizezi. Iei fiecare haină în parte, iar constatările pot fi dintre cele mai surprinzătoare: unele zac acolo în uitare nepurtate de ani de zile, în altele nu mai încapi dar speri că vei reveni la forma bună de altădată, unele ți-au rămas mari însă le-ai păstrat preventiv pentru o eventuală-nedorită creștere în greutate, altele nu îți mai plac în ruptul capului să le porți….dar arată bine, n-au nimic, au costat bani munciți…parcă problema e la tine, nu la ele….. Începi să le pui pe categorii: pe astea le dai sigur, la astea încă le mai cugeți soarta, astea ar merge totuși să le cureți sau să le ajustezi, astea au valoare sentimentală dincolo de folosul în sine…. astea îți și plac, îți și vin, te uiți la ele cu drag, le așezi frumos la locul lor cu bucuria lucrului bine făcut.

Apoi te întorci la celelalte maldăre a căror soartă nu îți este încă la fel de clară și reîncepi analiza: cu astea ce să fac până la urmă?!? Cu cât se prelungește mai mult procesul decizional, cu atât te îndrepți mai sigur către momentul în care declanșezi în tine furia neputinței de a alege cu certitudine. Cu certitudinea aia de a ști sigur că ce alegi acum va fi la fel de valabil și peste timp. Ca să nu te trezești apoi că ai renunțat exact la ceva de care ai putea avea nevoie în viitor. Dintr-o dată găsești soluția: o parte decizi să o bagi la loc în dulap că tot e loc liber acum și mai vezi tu data viitoare, iar la o parte decizi să renunți în ciuda reținerii pe care încă o simți. Declari încheiat procesul și te duci la duș. Și cu o întârziere de câteva minute, te ajung din urmă acele rețineri cărora nu le-ai dat drumul deodată cu hainele… te întorci și mai răscolești o dată printre ele… la unele chiar nu ești pregătit să renunți! Le recuperezi și le bagi la loc în dulap. Acum pare în regulă să declari încheiată reorganizarea cu toate că prea mult loc nu s-a făcut… măcar e mai multă ordine.

Asta a fost, de fapt, povestea dulapului meu cu haine. Dacă întâmplător seamănă cu povestea dulapului tău…e …. o întâmplare. Cam așa mi-am tratat dulapul ani de zile și dacă acum vorbesc despre o asemănare între minte și dulap nu este vorba numai de o clipă de inspirație, ci mai degrabă de o constatare experiențială.

♣ Pentru că ai în fața ochilor tăi, în miniatură, viața ta cu blocajele din ea. Cu exercițiu de prezență și conștiență poți identifica de câte multe alte ori ai procedat fix la fel și în momente de importanță majoră. ♣

Într-o bună zi am băgat toată casa într-un proces drastic de ordine, curățenie și reorganizare. Nu am lăsat niciun colț, niciun lucru, nicio hârtie neatinse. Am răscolit dintr-o pornire lăuntrică de a scoate din casa mea tot ce este vechi și nefolositor, tot ce doar ocupă loc și strânge praf,  tot ce s-a adunat în timp și a rămas nemișcat, tot ce încă exista doar pentru că ceva m-a reținut în trecut. Procesul decizional s-a bazat pe o singură regulă: rămâne doar ce ”îmi place, îmi vine, îmi este de folos acum, mă uit cu drag”. Timpul de decizie: instantaneu. Dacă aveam nevoie să mă cuget, era semn că începeam să fiu bântuită de dependențe și atașamente. Și îmi permiteam să mă cuget din această perspectivă în care o parte din mine se identifica cu un obiect neînsuflețit, în timp ce o altă parte tot din mine îl vedea neînsemnat… pentru că altfel aș fi știut instantaneu că îl vreau sau că nu. Nehotărârea nu era deloc întâmplătoare. Din perspectiva eficienței de a face ordine și curățenie, aceste momente erau pierdere de vreme și de nervi. Din perspectiva integrării acestor momente într-un proces de autocunoaștere, au o super-mare-valoare. Pentru că ai în fața ochilor tăi, în miniatură, viața ta cu blocajele din ea. Cu exercițiu de prezență și conștiență poți identifica de câte multe alte ori ai procedat fix la fel și în momente de importanță majoră.

Fiecare dulap e cu povestea lui…după cum fiecare dulap spune povestea minții din el. Că e mai plin, că e mai gol, că are doar lucruri strict necesare sau că e ticsit cu lucrușoare mici și mărunte, că te bucură când îl deschizi sau că nici nu știi ce înseamnă asta.

Dulapurile sunt la fel de buclucașe precum mințile. Deosebirea este că, în timp ce mințile sunt mai greu de citit, în dulap se poate ghici precum în cărți sau în cafea.

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...
Comments
  • Simona
    Răspunde

    F fain scrii:)

Lasă un răspuns la Simona Anulează răspunsul

Start typing and press Enter to search