Fericirea: o destinaţie sau un ingredient la îndemână?

Despre fericire vorbesc şi povestesc basmele, filmele, poeziile, filosofiile, religiile şi vorbim noi între noi când ne adunăm la un pahar de vorbă lungă. Fascinaţie şi mister, agonie şi extaz, speranţă şi deznădejde, realitate şi misticism, credinţă şi negare. Le trăim deodată sau pe rând când vorbim despre fericirea de acum sau despre cea care va-să-vină. Ne simţim aproape sau departe de o asemenea stare în funcţie de cât de des am găsit-o sau de cât de mult mai credem în ea. Mai exact, măsurăm distanţa până la fericire cu propria experienţă de viaţă, fără să ştim cu siguranţă că folosim ocaua bună. Vestea bună şi pentru atei şi pentru credincioşii întru fericire este că inclusiv ştiinţa s-a ocupat şi continuă a se preocupa de a găsi o reţetă, un răspuns sau măcar ocaua potrivită pentru a măsura fericirea.

Concret, în anul 1938, un grup de cercetători de la Harvard a pornit poate cel mai lung studiu despre fericire. Timp de 75 de ani au urmărit vieţile a 724 de bărbaţi, dintre care 60 sunt încă în viaţă, participă la studiu şi au peste 90 de ani. În cadrul acestuia, cercetătorii au apelat şi la varianta clasică de a trimite chestionare subiecţilor, însă au făcut mai mult decât atât: i-au şi intervievat în casele lor, au obţinut fişele medicale de la doctori, le-au luat sânge pentru analize, le-au scanat creierul, au stat de vorbă cu copiii şi soţiile lor, au filmat imagini din viaţa lor de zi cu zi, tocmai pentru a avea o istorie cât mai clară şi mai completă a vieţilor lor, nu doar fragmente/momente.

Cel mai clar mesaj al acestui studiu lung de 75 de ani şi cu o documentaţie care se întinde pe zeci de mii de pagini (după cum anunţa Robert Waldinger – al 4-lea director al Studiului dezvoltării a­dul­ţilor de la Harvard) este că: „rela­ţiile bune ne menţin mai fericiţi şi mai sănătoşi. Punct”.

Un adevăr pe cât de simplu, pe atât de documentat ştiinţific şi de susţinut de bunul renume al celor de la Harvard. Nu că n-ar mai fi trecut aşa idee prin cap nimănui pâ­nă acum, însă studiul răspunde nevoii fiinţei umane, posesoare al celui mai complex creier, de a avea şi o dovadă ştiinţifică. Evrika!

Studiul ştiinţific cu final ca de basm scoate la iveală şi trei mari lecţii despre relaţii:

1. Oamenii cu legături sociale mai bune (cu familia, prietenii, membrii comunităţii) sunt mai fericiţi, mai sănătoşi şi trăiesc mai mult.

2. Contează în primul rând calitatea relaţiilor din viaţa unui om, nu neapărat numărul lor sau dacă se află sau nu într-o relaţie stabilă.

3. Relaţiile bune au efect benefic inclusiv asupra creierului uman: împiedică declinul memoriei şi al capacităţii cerebrale.

Prin urmare, dacă nu aveam până acum suficiente motive să acordăm atenţie relaţiilor din viaţa noastră, iată trei aspecte importante care ne pot motiva să „căscăm“ ochii şi să ne deschidem urechile. Din fericire, există un vuiet în creştere şi la noi în ţară generat de vocile experţilor în relaţionare care atrag atenţia şi care pot oferi sprijin pentru creşterea coeficientului de inteligenţă relaţională. Relaţia de cuplu şi relaţia părinte-copil se află în centrul atenţiei pe criteriul firesc al semnificaţiei emoţionale. Însă conceptul de inteligenţă relaţională are impact asupra întregului sistem de relaţii din viaţa unui om: relaţia cu Sinele, cu membrii familiei, cu prietenii, colegii, partenerii de afaceri, clienţii şi până la cea cu participanţii la traficul rutier şi vânzătorul de la brutărie. Câtă vreme trăim printre şi alături de alte fiinţe umane, vrând-nevrând relaţionăm. Şi dacă tot e musai, înţelept ar fi să ne preocupăm să avem parte şi de cât mai multe surse de fericire.

Construirea unor relaţii bune cu colegii de muncă se poate face pornind de la gesturi şi experienţe mărunte

Fără a diminua criteriul „semnificaţiei”, invit acum la a lua în calcul criteriul „ponderii”. Mai exact, am în minte situaţia oamenilor muncii (fie antreprenori, fie angajaţi, fie manageri, fie muncitori necalificaţi) ce petrec cel puţin 8 ore la lo­cul de muncă. Pornind de la acest minim, ponderea vieţii petrecute la slujbă în totalul unei zile de 24 de ore este… nici mai mult, nici mai puţin decât o semnificativă treime, depăşită spectaculos în cazul celor mult sau foarte implicaţi în activitatea profesională. Satisfacţiile profesionale şi materiale au locul lor, rostul lor, sensul lor. Pentru a ne împlini în totalitate ca fiinţe umane nu e nevoie să renunţăm la ele şi nici măcar să le diminuăm importanţa. Este suficient să le abordăm într-o manieră conştientă şi să le integrăm în propria viaţă laolaltă cu alte nevoi şi aspecte.
Marele studiu de la Harvard pomenit anterior a scos la iveală relaţiile bune ca sursă reală de fericire şi sănătate, nu faima sau banii. Cu atât mai mult cu cât mesajul vine din studiul concomitent asupra vieţilor a două grupuri de bărbaţi: un grup format din studenţi în anul al II-lea la Harvard de când a început studiul şi un grup format din băieţi ce locuiau în cele mai sărace cartiere din Boston şi proveneau din familii problematice şi dezavantajate. În ciuda vieţilor diferite trăite de cei 724 de subiecţi, mesajul studiului e unic şi înlătură dubiile: oamenii cei mai satisfăcuţi în relaţiile lor la vârsta de 50 de ani au fost cei mai sănătoşi la vârsta de 80 de ani.

Să integrăm acum importanţa relaţiilor bune şi efectele lor benefice asupra sănătăţii şi asupra creierului, cu ponderea timpului petrecut la muncă. Şi să privim acest aspect din perspectiva în care profităm de sau renunţăm la minim o treime din sursa reală de fericire şi sănătate din vieţile noastre.

Construirea unor relaţii bune cu colegii de muncă se poate face pornind de la gesturi şi experienţe mărunte, dar cu semnificaţie emoţională: aduci la birou covrigi calzi, pregăteşti tu într-o zi cafele aromate cu puţină scorţişoară pentru colegii de birou, pui în mijlocul zilei o melodie ritmată cu efect revigorant, organizezi ora-limonadei-reci într-o zi călduroasă de vară… şi lista gesturilor frumoase cu efect garantat poate fi nesfârşită când ne ajutăm inspiraţia să pornească din suflet.

Oamenii pot uita ce ai făcut pentru ei, dar nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Gesturile mărunte deschid uşa unor relaţii bune de lungă durată. Şi putem extinde cu certitudine efectul relaţiilor bune între angajaţii unei companii sau între angajaţi şi managerii lor, asupra randamentului şi performanţei în muncă. Se începe cu atenţie şi intenţie.

Articol apărut în publicația de business IAȘUL ÎN AFACERI: http://iasulinafaceri.ro/

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search