Geniu în lumea propriei vieți

De multe ori în viață ne trezim în mijlocul unui război interior în care rațiunea și simțirea se provoacă reciproc cu toate armele din dotare pe care și le-au fabricat de-a lungul anilor. Și în timp ce aparent funcționăm, înlăuntrul nostru este haos. Rațiunea își revendică dreptul de a decide în virtutea cumulului de puteri câștigate, pe când simțirea activată brusc de ceva anume vrea să își recucerească poziția pe care își aduce aminte că o avea pe când ființa noastră a apărut pe lume.

Un interviu separat cu fiecare ar revela o serie de declarații despre cum și una și alta acționează din cea mai bună intenție și cu cel mai mare devotament pentru binele superior al ființei pe care o slujesc.

Ce e greșit atunci? Cum s-a ajuns în această situație când în realitate niciuna dintre părți nu are în esență interese contrare? Cât de mult este nevoie să ne întoarcem în timp pentru a identifica momentul în care instanțele noastre au luat-o pe drumuri teoretice și practice diferite?

Există teorii care susțin că inclusiv experiența trăită în viața intrauterină își pune amprenta asupra mecanismelor de funcționare ale ființei umane. Apoi cercetările asupra etapelor de dezvoltare din viața unui copil și ale nevoilor de dezvoltare aferente acestora scot la iveală o altă serie de corelații cu sursa conflictelor interioare ce apar în viața de adult.

Până la toate cercetările care au rolul de a ne aduce explicații validate științific, adevărul simplu este că astăzi suntem suma experiențelor anterioare. Și câtă vreme după ce ne naștem începe procesul de învățare pentru tot ceea ce urmează a face în viață, astăzi ajungem a fi și tot ceea ce am învățat, la pachet cu toate credințele și prejudecățile implantate.

Când urmărim un fir logic, ar putea părea evident de necesar ca din când în când să facem o verificare a ceea știm raportat la realitatea în care trăim astăzi. Fără ca asta să se rezume la cunoștințele din domeniul profesional sau la știrile naționale și internaționale. Omul, în sine, este un sistem productiv și evolutiv care necesită întreținere și verificare. Este adevărat că nu avem o carte tehnică, dar poate se impune măcar o preocupare în această direcție.

♣ Să admiți că ceea ce știi astăzi este valabil astăzi și să îți permiți ca mâine să contrazici totul îți dă într-un fel putere asupra vieții pentru că îți transformă frica de necunoscut în freamăt de cunoaștere. ♣

Preocuparea majoră pentru a ști și a dovedi că știi este posibil să ne împiedice să admitem că uneori ceea ce știm, știm gresit. Marile genii ale lumii și-au trăit viața în smerenie față de necunoscutul despre care știau că nu îl cunosc. ÎNCĂ. Și așa și-au trăit întreaga viață în motivație și curiozitate pentru a afla mai multe. Cu cât știau mai multe, cu atât erau mai fascinați de ceea ce nu știau. Să admiți că ceea ce știi astăzi este valabil astăzi și să îți permiți ca mâine să contrazici totul îți dă într-un fel putere asupra vieții pentru că îți transformă frica de necunoscut în freamăt de cunoaștere.

Dacă ne-am permite flexibilitatea de a ne uita la conflictele din interiorul nostru ca la ceva ce nu cunoaștem încă, dar ne-am dori să aflăm, am putea avea nenumarate ocazii de a ne simți genii măcar în lumea propriei vieți. Alternativa de a ne panica, de a ne sfâșia, de a ne învinovăți pentru că nu suntem capabili să ne gestionăm trăirile este practică uzuală, din pacate. Vestea că nu e și firesc să se întâmple așa, poate veni ca un șoc după ce ani de zile te-ai străduit să împingi sub apă toate mingile.

”Adică se poate să iau fiecare minge, să mă uit la ea din toate părțile, să decid pe care vreau să o țin și pe care nu, cu care să mă joc singur și pe care să o împart cu alții?” ”DA”.

Într-o epocă în care am reușit să punem piciorul pe lună, se pare că este mare nevoie să redescoperim simplitatea. Vremurile s-au schimbat atât de mult încât nu mai este cazul să ne dăm viața pentru lucruri mărețe, ci e timpul să învățăm să trăim mareț. Da, chiar și asta se poate învăța. Iar de cele mai multe ori poate fi nevoie de o inițiere în dezvățare ca primă etapă.

Cercetătorii au cercetat și ne-au adus informația cum că prin mintea omului trec zilnic între 60-70.000 de gânduri, iar din acest număr impresionant, un procent la fel de impresionant de 90% se repetă. Mai exact și mai precis, astăzi repetăm 90% din gândurile pe care le-am avut deja ieri.

Neuroștiința ne-a explicat cum orice lucru repetat la nivel de gând, de comportament, de acțiune, etc, întărește progresiv o conexiune inter-neuronală. Tot ea ne-a adus și minunata veste a neuroplasticității creierului (capacitatea creierului de a se adapta la experiență, de a-și reorganiza neuronii astfel încât să se creeze noi sinapse) și a neurogenezei fără sfârșit (popularea creierului cu noi neuroni inclusiv la vârstă adultă).

Sunt vești relativ recente față de îndelungata perioadă de când se studiază creierul uman și imposibil de conceput în vremuri mai vechi când se credea fix contrariul.

Ambele sunt legate strâns de procesul de învățare și memorare. Pentru că nu e suficient să existe o capacitate…câtă vreme acea capacitate nu este exploatată, poate la fel de bine să nu existe.

♣ Orice nouă experiență căreia îi dăm voie să ni se întâmple activează grupări noi de neuroni, populând cu activitate zone noi din creier. ♣

Neuroplasticitatea creierului, pentru a-și demonstra existența la nivel de individ, este nevoie să fie pusă la treabă prin a învăța și a face lucruri noi. Orice nouă experiență căreia îi dăm voie să ni se întâmple activează grupări noi de neuroni, populând cu activitate zone noi din creier.

Constatarea cercetătorilor că creierul are capacitatea de a genera resurse noi pe tot parcursul vieții a deschis o eră a unor posibilități infinite în lumea științei. Ceea ce ne rămâne nouă, oamenilor de rând, să constatăm este că e vorba nu doar de o descoperire fabuloasă, ci chiar de propriul nostru creier.

Orice creier de rând dispune de capacitate de neuroplasticitate și neurogeneză.

Întâmplător, neurogeneza se pare că a ales ca una dintre structurile unice ale creierului în care să se manifeste, să fie hipocampul – o zonă gri din centrul creierului importantă pentru învățare, memorare, dispoziție și emoție. Așadar, acea inteligență superioară care nu depune niciun efort pentru a face inima să bată, plămânii să respire, stomacul să digere, ș.a.m.d., știe și unde să genereze noi neuroni pentru a le da șansa să își împlinească menirea existenței lor.

Revenind acum la informația tristă de mai devreme cum că 90% din gândurile de astăzi le-am avut deja și ieri, neuroplasticitatea și neurogeneza au doar 10% șanse să își facă treaba. Metaforic vorbind, Dumnezeu ne bagă în gură, dar noi scăpăm pe jos 90% din bunătățile cu care suntem serviți.

O completare a portretului unei vieți inconștiente o aduce o altă informație conform căreia până la vârsta de 35 de ani cei mai mulți oameni devin un set de comportamente și reacții emoționale memorate, atitudini inconștiente, credințe și percepții care funcționează ca un program de calculator pus să ruleze în mod continuu. Asta înseamnă că au facut aceleași lucruri de atât de multe ori încât corpul știe să le facă deja singur fără să mai solicite creierul. Responsabilii cu manetele de la panoul de comandă din sofisticatul sistem nervos central au înțepenit în nemișcare. Iar când apare din neant firescul neprevăzut al vieții, se instalează la fel de fireasca panică amenințătoare.

Zona de confort în care ne trăim viața are drept corespondent o hartă mentală formată din conexiuni inter-neuronale. Obișnuitul program zilnic setează după o vreme alarme care ne atrag atenția dacă ne abatem de la el. Rutina vieții bătătorește cărări la nivelul creierului și ne spune povești cu Scufița Roșie pe care o mănâncă lupul dacă se abate după flori prin pădure. Și, în timp ce este firesc să ne dorim și confort, e bine să ținem cont și de ce este prea mult strică, inclusiv în acest caz. Cu cât zona de confort este mai bine implementată, cu atât mai degrabă la conducerea vieții se instalează un pilot automat în locul unui căpitan antrenat să ducă nava la sol inclusiv în situații de avarie.

Care este diferența uriașă dintre un căpitan și un pilot automat? Unul dintre ei gândește, celălalt elimină nevoia de a gândi, crescând predispoziția de a lua totul de-a gata. Așa se ajunge la situația în care dăm voie să patrundă în propriul sistem credințele, valorile, judecățile celorlalți și consecința este că la un moment dat o parte din ființa noastră nu ne mai aparține: ne-am lăsat populați de forțe extra-corporale, creștem pe teritoriul propriei noastre vieți o altă ființă care se hrănește din resursele noastre. Devenim creația altora.

Până când, Slavă Domnului, apare conflictul interior. În sistemul nostru, fiecare parte componentă este programată să lucreze în armonie cu celelalte și pentru binele suprem a ceea ce suntem. Nici măcar rațiunea și simțirea nu sunt programate pentru o stare firească de conflict.

♣ Conflictul interior este un prim apel de trezire din inconștiența procesului de a deveni cine nu suntem. ♣

Marele război intern se dă între ceea ce suntem și ceea ce nu suntem,  între ceea ce ne dorim să facem pentru a ne împlini și ceea ce ne-au spus ceilalți că ar trebui să facem, între ceea ce sufletul nostru simte ca bucurie și ceea ce ni s-a spus că e firesc să simțim sau nu, între starea noastră emoțională și masca aparenței pe care ne trezim obligați să o purtăm.

Conflictul interior este un prim apel de trezire din inconștiența procesului de a deveni cine nu suntem. Este ocazia cu care putem începe conștient procesul de a ne crea noi pe noi înșine activând resursele fantastice cu care am fost binecuvântați. Cunoașterea acumulată prin trăirea de noi experiențe ne dă ocazia să fim genii măcar în lumea propriei vieți.

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search