Neglijarea emoțională a copiilor și reluarea conexiunii afective cu aceștia

Efectele devastatoare ale traumei și abuzului fizic sau emoțional, în special asupra copiilor, nu mai reprezintă un secret. Au fost făcute numeroase studii și avem la dispoziție o vastă literatură de specialitate, care ne oferă cu generozitate detalii teoretice și sugestii pragmatice privind cele mai bune tehnici de abordare terapeutică.

Ceva mai nouă – din perspectivă conceptuală – este „neglijarea emoțională“. Specific acesteia e faptul că, de cele mai multe ori, ea nu se produce cu intenție, ba chiar poate apărea și în familiile aparent ideale. Neglijarea emoțională pură apare ca o forță invizibilă ce acționează extrem de subtil, adesea fără a lăsa vreun semn fizic sau măcar vizibil asupra copiilor expuși acestui fenomen. Nu implică ceva ce s-a întâmplat, ci mai degrabă lipsa a ceva ce ar fi trebuit să se întâmple – fiind astfel greu de identificat.

Dr. Jonice Webb (psiholog, blogger și autor de carte) este cea care a studiat problematica, a definit conceptul și a scris o carte pe acest subiect, pentru a-i da publicului larg posibilitatea de a înțelege în profunzime de unde provine neglijarea emoțională, cum se poate transmite de la o generație la alta, care sunt efectele ei pe termen lung și cum ne poate altera profund viața și calitatea relațiilor la vârstă adultă.

Neglijarea emoțională nu este același lucru cu abuzul asupra copilului și nici cu neglijența parentală, pentru că este adesea făcută fără intenție. În timp ce unii părinți ignoră intenționat emoțiile copilului lor, alții pur și simplu nu observă sau nu recunosc nevoile emoționale ale acestuia. Dacă părinții au fost la rândul lor neglijați emoțional în copilărie, moștenirea transgenerațională își produce natural efectele. Însă și circumstanțele nefericite de viață (precum boala, moartea, divorțul sau pierderea locului de muncă) reduc drastic capacitatea părinților de a răspunde nevoilor emoționale ale copilului lor.

Fiecare părinte eșuează ocazional în a-și susține emoțional copilul. Însă marele rău vine din totalitatea momentelor importante în care părinții au rămas orbi și surzi la nevoia emoțională a celui mic. Neglijarea emoțională se întâmplă atunci când părinții invalidează în mod repetat emoțiile copiilor, le tratează ca fiind neimportante ori excesive sau de o mai mică însemnătate decât alte probleme concrete.

Copiii acelor adulți care au un nivel redus de inteligență emoțională nu învață cum să devină conștienți de sine și nici nu află că emoțiile lor sunt reale și importante. Nu știu că e bine să-și simtă toate emoțiile, nici cum anume să le dea voie să existe ori cum să le exprime în cuvinte și să le manifeste prin comportamente. Sfârșesc prin a recepționa un mesaj transmis neintenționat, dar dureros, cum că sentimentele lor nu contează sau că este ceva în neregulă cu felul în care ei simt… ceva în neregulă cu ei înșiși.

După cum ne spune și dr. Daniel Siegel, „de la începutul copilăriei, se pare că abilitatea noastră de a ne regla stările emoționale depinde de sentimentul că o persoană semnificativă din viața noastră trece simultan printr-o stare similară a minții“. Când această experiență vitală nu are loc, peste emoțiile autentice se depun straturi de vinovăție și rușine, complicând și mai mult gestionarea respectivei stări. Alternativa rămasă este îngroparea propriilor trăiri. Iar în funcție de cât de des a fost nevoit copilul să apeleze la o asemenea strategie de deconectare, el va dobândi un anumit nivel de amorțeală sufletească, la care își va trăi viața de adult.

Este previzibil că adultul neglijat emoțional în copilărie își va neglija la rândul lui – tot emoțional – copiii, partenera sau partenerul de cuplu, precum și oricare altă persoană prezentă în viața lui. Conectarea emoțională pe care este capabil să o realizeze în relațiile semnificative în care se implică, dar și capacitatea de a-și asuma relații intime vor fi condiționate de nivelul de amorțeală la care a învățat să funcționeze.

Dar strategia de amorțire nu poate face față puterii pe care o au emoțiile. Noi, oamenii, suntem dotați biologic cu capacitatea de a simți. O ființă umană incapabilă să simtă emoții nu poate lua decizii și, mai ales, nu poate supraviețui. Câtă vreme suntem în viață, înseamnă că mecanismele emoționale încă funcționează, dar există probabilitatea ca ele să funcționeze distorsionat. De aceea este posibil ca semnele neglijării emoționale să le găsim îngropate dedesubtul unor manifestări de: depresie, anxietate, fobii, abuz de substanțe sau de alcool, atacuri de panică, insomnii sau probleme în viața de cuplu.

Cei care manifestă sindromul neglijării emoționale acuză deseori prezența unui gol interior, pe care îl descriu drept o senzație că ceva din ei lipsește, că se simt diferiți, neînțeleși, defecți, excluși, izolați, singuri, amorțiți. Acest sentiment erodează treptat liniștea, energia, încrederea și bucuria de a trăi a unei persoane. Ceea ce lipsește este însă același ingredient absent și în vremea copilăriei: acceptarea, validarea și grija pentru emoțiile simțite.

Neglijarea emoțională nu dispare odată cu trecerea timpului. Rămâne prezentă în viața noastră de adulți și afectează totul: relațiile, imaginea de sine și bunăstarea mentală. Este esențial să reluăm contactul autentic cu propriile emoții, pentru a avea o viață sănătoasă.

Dr. Jonice Webb recomandă trei pași, care ne pot ne pot ajuta enorm, când e vorba de ceea ce este important pentru noi și viața noastră:

  1. Încearcă să simți. Oricât ar părea de ciudat, sfatul funcționează. După o vreme în care vei depune efort ca să simți, vei începe să simți mai mult.
  2. Reglează-ți radarul emoțional. E posibil să ai tot timpul sentimente, dar pur și simplu să nu le cunoști. Concentrează-ți atenția mai mult asupra a ceea ce simți și întreabă-te de mai multe ori pe zi: „Ce simt acum?“
  3. Învață să identifici cât mai multe emoții. O tehnică eficientă pentru a intra în contact cu propriile emoții este aceea de a le pune în cuvinte.

Ca lectură aferentă, vă recomand și cartea Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional. Este, probabil, unul dintre cele mai bune ghiduri din domeniu și explică în detaliu care sunt pașii pe care-i are de urmat părintele, pentru a aborda emoțiile copilului său într-o manieră cât mai inteligentă din perspectivă relațională.

Despre
Numele și prenumele mele sunt Pavel Anca-Elena, m-am născut ca scorpion-paradoxal în 1976, am avut experiența căsătoriei și a divorțului deopotrivă, sunt binecuvântată cu 2 copii magnifico-incredibili, am făcut trecerea de la o profesie în mijlocul cifrelor și al hârtiilor, la una care se ocupă cu știința sufletului, iar în ziua în care am împlinit 40 de ani am trăit dansând și cu sufletul zâmbind pentru că m-am constatat în sfârșit ancorată cu bucurie în propria viață. Mai mult...

Lasati un mesaj

Start typing and press Enter to search